Care a fost parcursul tău în companie și ce au adus acești ani pentru tine alături de Wörwag Pharma România?
Parcursul meu a fost unul liniar, după 13 ani sunt reprezentant medical senior. În acești ani pot spune că am atins o maturitate profesională, alături de cea personală! (ne spune râzând)
Care au fost cele mai importante momente din cariera ta ca reprezentant medical?
Am legat prietenii cu mulți dintre medicii și farmaciștii alături de care colaborez și le port un respect deosebit. Nu există momente, este o relație pe care o dezvolți în timp, cu răbdare și perseverență.
Care sunt cele mai mari 3 beneficii pe care le obții având acest post, de reprezentant medical?
Primul și cel mai important beneficiu sunt oamenii pe care îi întâlnești ca și colaboratori, îmi sunt dragi! Al doilea tocmai ce l-am spus anterior - natura din timpul deplasarilor pe teren și al treilea beneficiu este programul flexibil.
Care e secretul în a reuși să interacționezi cu atât de mulți oameni în munca ta de zi cu zi?
Nu este nici un secret, sunt eu cu bune și cu rele. Cred că empatia este foarte importantă în acest job de reprezentant medical.
În discuțiile cu medicii alegi planificarea sau intuiția?
Pe amândouă! De principiu știi clar ce vrei să vorbești, dar nu poți să fi un robot, te mulezi pe fiecare situație.
Ce înseamnă pentru tine etica în industria farmaceutică și cum o perpetuezi în meseria ta?
Perpetuez acest lucru prin a ține cont de rezumatul caracteristicilor produselor, de protocoalele aferente, de lege. Cred că toate acestea sunt parte din munca mea fiindcă țin cont de ele și le respect!
Ce îți place cel mai mult în meseria pe care ai ales-o?
Îmi place să obțin cele mai bune rezultate în stilul meu, să nu fiu constrânsă sau obligată să mă schimb!