Interviu cu Conf. Univ. Dr. Farm. Adrian Cosmin Roșca

Conf. Univ. Dr. Farm. Roșca Adrian Cosmin (tutorele anului V)

 

Facultatea de Farmacie, Universitatea “Ovidius” din Constanța

1. Cum ați ales Facultatea de Farmacie? Cu ce gânduri ați pornit la drum?
Mi s-a părut dintotdeauna o profesie nobilă și curată (și la propriu, și la figurat).

2. Ce v-a atras la profesia de farmacist?
Posibilitatea de a lucra cu pacienții si cu medicii, în interesul pacienților.

3. Ce vă amintiți din facultate? Care sunt cele mai plăcute amintiri? Dar cele mai puțin plăcute?
Am terminat facultatea în 2002, la București. Îmi amintesc cu plăcere că eram mai tânăr, entuziast și idealist. Ulterior, idealismul m-a cam părăsit, din păcate. Am păstrat o amintire plăcută tuturor profesorilor și colegilor. Nu am amintiri neplăcute din facultate.

4. Cu ce gânduri ați terminat facultatea? Care erau planurile dvs. când ați absolvit?
Că pot schimba lumea. Asta încerc și acum, schimbându-mă pe mine în primul rând. Planul a fost unul singur: de a lucra în învățământul universitar. Acest lucru mi s-a și întâmplat, deoarece sunt Conferențiar Universitar Doctor la Facutatea de Farmacie, Universitatea “Ovidius” din Constanța. Am o vechime în învățământ de peste 15 ani.

5. Ce vă place cel mai mult la profesia de farmacist? Ce vă aduce bucurie?
Vă pot spune ce îmi displace cel mai mult: faptul că dispar farmaciile independente.

6. Dacă ați avea această putere, ce ați schimba la percepția pe care oamenii o au despre farmaciști?
Să nu mai considere nimeni că farmaciștii sunt vânzători. Această chestiune mi se pare o jignire teribilă.

7. Dacă ar fi să definiți într-un singur cuvânt profesia dvs, care ar fi acela?
Destin.

8. Ce mesaj aveți pentru tinerii studenți la farmacie?
Să-și urmeze visul! Să nu renunțe niciodată la profesie și la țelurile ei.

Conf. Univ. Dr. Farm. Roșca Adrian Cosmin (tutorele anului V)

Facultatea de Farmacie, Universitatea “Ovidius” din Constanța