Feriți-vă de diabet! Ascultați-vă picioarele! Traseu de parcurs desculț în Böblingen

Compania farmaceutică WÖRWAG Pharma a pus în practică joi, 22 iunie 2017 mottoul Săptămânii Industriei 2017 „participă, trăiește experiența“: În intervalul orar 11-16, vizitatorii au avut ocazia să se informeze în MERCADEN din Böblingen asupra neuropatiei diabetice. Aceștia și-au testat sensibilitatea tălpilor pe un traseu cu patru suprafețe diferite și au primit consiliere de specialitate.

Compania farmaceutică WÖRWAG Pharma a pus în practică joi, 22 iunie 2017 mottoul Săptămânii Industriei 2017 „participă, trăiește experiența“: În intervalul orar 11-16, vizitatorii au avut ocazia să se informeze în MERCADEN din Böblingen asupra neuropatiei diabetice. Aceștia și-au testat sensibilitatea tălpilor pe un traseu cu patru suprafețe diferite și au primit consiliere de specialitate.

Începând din 2013, compania desfășoară împreună cu Fundația Germană pentru Diabet o „Inițiativa Națională de Informare: Diabetul! Vă ascultați picioarele?“ și a putut identifica astfel numeroase cazuri de neuropatie diabetică. Această leziune nervoasă este o complicație larg răspândită în rândul diabeticilor, care se face mai întâi observată prin tulburări senzoriale. Directorul firmei Dr. Marcus Wörwag: „Identificarea timpurie și tratamentul neuropatiei diabetice sunt importante. În calitate de specialist în comorbidități și complicații diabetice, oferim la nivel mondial produse care vă pot ajuta să ameliorați simptomele neuropatiei și ale distrucției nervoase. Un exemplu în acest sens este benfotiamina, un precursor al vitaminei B1.“ 

Profesorul Dr. Ralf Lobmann, director medical al Clinicii de Endocrinologie, Diabetologie și Geriatrie din cadrul Clinicii Stuttgart și membru al Comisiei Științifice a Inițiativei Naționale de Informare a atenționat, în cadrul prezentării sale, asupra numărului estimativ de cazuri de neuropatie diabetică neraportate: „Tratamentul efectuat la timp este important pentru a evita complicațiile severe ale neuropatiei diabetice care pot ajunge până la amputare. Există în acest sens medicamente adecvate care odată înglobate în tratamentul general pot îmbunătăți calitatea vieții pacientului.“

În perioada 2013-2016, pe parcursul celor 70 zile de evenimente organizate în 47 de orașe federale, Inițiativa Națională de Informare a informat peste 25.000 de persoane interesate și persoane afectate cu privire la diabet și neuropatia diabetică. Aproximativ 1.850 de persoane, cu sau fără diabet, au beneficiat de control medical. Aproape tot a doua persoană dintre cele consultate a fost afectată de o formă dureroasă sau nedureroasă de distrucție nervoasă.

Profil WÖRWAG Pharma - pe scurt

WÖRWAG Pharma GmbH & Co. KG este o companie farmaceutică care activează la nivel internațional. Compania dezvoltă și distribuie preparate cu biofactori. Gama de produse a WÖRWAG Pharma cuprinde produse care se eliberează pe bază de prescripție medicală, OTC-uri și suplimente alimentare. O mare parte din produsele care se vând exclusiv în farmacii se folosesc la tratamentul complicațiilor diabetice, cum ar fi neuropatia (distrucția nervoasă), precum și bolile cardiovasculare și neurologice. 

În anul 2016, firma cu un număr de 900 de angajați în peste 35 de țări a raportat o cifră totală de afaceri de aproximativ 175 milioane de Euro. Piețele de desfacere sunt Germania, Rusia, Europa de Est și Asia Centrală, Țările Baltice, Asia și America Latină. 

WÖRWAG Pharma este o afacere de familie care este condusă în cea de a doua generație de Dr. Marcus Wörwag, Monika Wörwag și Gerhard Mayer. Firma a fost înființată de Dr. Fritz Wörwag în anul 1971 în Stuttgart. Sediul central se află în Böblingen.

Informații Săptămâna Industriei 2017

Cu ocazia acestei prime Săptămâni a Industriei ce a avut loc în Baden-Württemberg s-a făcut apel la organizatori locali de pe întreg cuprinsul landului să întreprindă acțiuni proprii, de ex. o zi a porților deschise, să organizeze un eveniment în firmă sau să vină cu o propunere proprie, fără nicio limită impusă creativității. Împreună cu numeroase firme, parteneri din branșă și instituții sau instituții de învățământ, industria din Baden-Württemberg s-a prezentat cetățenilor landului și le-a arătat care sunt motivele pentru care merită să trăiești în acest land și să îl iubești. Scopul acestei săptămâni dedicată industriei este de a prezenta performanțele diverse, de a crește nivelul de acceptare a industriei de către populație și de a prezenta și discuta public teme importante relevante pentru industrie.

Săptămâna Industriei 2017 a fost organizată de Ministerul Economiei, Muncii și Locuințelor Baden-Württemberg împreună cu Asociația Industriei din Baden-Württemberg (LVI), Camera de Comerț și Industrie Baden-Württemberg (BWIHK), Asociația patronală din Baden-Württemberg cât și sindicate locale precum IG Metall Baden-Württemberg, IG Bergabau-Chemie-Energie și DGB Bezirk Baden-Württemberg.

Mai multe informații găsiți la: www.industriewoche-bw.de 

Înainte de traseul parcurs desculț WÖRWAG Pharma (de la s. la dr.): Dr. Marcus Wörwag (administrator WÖRWAG Pharma), Prof. Dr. Ralf Lobmann (director medical al clinicii din Stuttgart), Wolfgang Lützner (primar al orașului Böblingen) și Gerhard Mayer (administrator WÖRWAG Pharma  Profesorul Lobmann de la clinica Stuttgart a ținut o prezentare în Mercaden Böblingen vizitatorilor interesați ai traseului - parcurs desculț organizat de WÖRWAG Pharma privind identificarea timpurie, diagnosticarea, tratamentul și prevenția diabetului și a comorbităților acestuia.