Wörwag Pharma România este partener principal al concertului “Wanderlust Symphonie”

Noul an vine cu experiențe muzicale inedite!

Clubul Oamenilor de Afaceri de Limba Germană din Transilvania de Nord (DWNT), la care Wörwag Pharma România a aderat în 2019, sărbătorește 10 ani de activitate printr-un concert simfonic în stil nemțesc dedicat atât publicului român, cât și celui german.

Colaborarea dintre Germania și România atât la nivel de business, cât și artistic, va fi desăvârșită printr-un concert simfonic inedit. Concertul “Wanderlust Symphonie” (“wandern”= a călători, “die Lust”= pasiune, dorință) îți aduce spiritul german prin muzica lui Strauss, Mozart, Brahms, cât și Enescu și alți compozitori români, pentru a transpune, astfel, colaborarea culturală germano-română direct pe scenă.

Acest concert este modalitatea prin care DWNT a decis să sărbătorească 10 ani de activitate în această regiune istorică a României. Succesul clubului german se datorează apropierii de mediul de afaceri și comunitatea locală, astfel că “Wanderlust Symphonie” vine ca un dar pentru publicul german și cel român, care co-există la nivel de business și cultural.

Young Famous Orchestra va susține concertul “Wanderlust Symphonie”. Implicarea lor nu este una întâmplătoare în acest context – Vladimir Agachi, dirijor al Young Famous Orchestra, și-a realizat o parte din formarea sa la Berlin, în Germania.

Povestea clubului DWNT a început în 2009, atunci când Ludger Thol, un neamț mutat în Cluj-Napoca, a pus bazele unor întâlniri lunare necesare pentru experți în căutare de soluții, veniți din Germania, Austria și Elveția, care să faciliteze acomodarea și gestionarea unor bune practici în mediul de afaceri local de la acea vreme. Prin sesiuni de consultanță, mediere și discuții cu specialiști care au adus valoare modelelor lor de business, întâlnirile s-au concretizat într-o asociație, iar membrii ei au reușit să crească împreună și să-și traducă reușitele în impact real asupra comunității în care s-au format.

Dincolo de programul artistic, colaborarea dintre membri ai clubului, antreprenori români și publicul larg se va transpune și într-o sesiune de networking în foyer. Astfel, întâlnirile din birouri sunt înlocuite cu un mod autentic și transparent de a face networking, în care se îmbină utilul cu plăcutul. Muzica inedită doar va întări relația dintre spațiul germanofon și publicul românesc.

Te invităm alături de noi la o seară în care programul artistic se va împleti cu oportunități de networking.

Pentru mai multe informații și bilete, vă rugăm să accesați pagina evenimentului aici: https://www.facebook.com/events/447174785980316/

Wörwag Pharma România este partener principal al acestui eveniment.