Worwag Pharma Romania SRL și-a început activitatea ca distribuitor de medicamente

“Dacă poți să visezi la ceva, o poți și realiza”. Cuvintele lui Walt Disney descriu cel mai bine ambițiosul proiect al ambelor echipe, română și germană, de a transforma Reprezentanța Wörwag Pharma România într-o entitate juridică de sine stătătoare, cu răspundere limitată.

Dacă în anul 1998 Wörwag Pharma România făcea primii pași pe piața farmaceutică din România ca și reprezentanță a grupului WÖRWAG Pharma GmbH&Co.KG, Germania, după 20 de ani compania deschide un nou și provocator capitol, acela de a activa ca și SRL.

Acest capitol presupune, în primul rând și cel mai important, respectarea ghidurilor de Bună Practică de Distribuție (BPD), precum și de calitate în toate aspectele serviciilor oferite.

Echipa responsabilă cu implementarea acestui proiect a trebuit să se asigure că principiile BPD sunt implementate de-a lungul întregului lanț de distribuție, din momentul în care medicamentele părăsesc locurile de fabricație ale producătorilor și până la ultimul transport al medicamentelor către utilizatorul final - pacientul.

Autorizația de Distribuție și Certificatul BPD s-a obținut în urma inspecției realizată de Autoritatea Competentă din România: ANMDMR. Inspectorii ANMDMR au verificat - ca la un examen dur - personalul cheie al companiei, care a trebuit să răspundă tirului de întrebări ale inspectorilor referitoare la responsabilitățile fiecăruia, cunoașterii procedurilor și proceselor specifice activității de distribuție a companiei, precum și a cerințelor Sistemului de Management al Calității. Rând pe rând, Aniela Sofron - Persoana Responsabilă pentru activitatea de distribuție, Mădălina Toghia - Manager Asigurarea Calității, Aurelia Ghiță - Responsabilă cu Facturarea, Mircea Negru - Director Comercial și de Vânzări, Andrei Neicu - Înlocuitor PR, susținuți de Norina Gâvan – Administrator, au răspuns întrebărilor inspectorilor.

Meritele și mulțumirile obținerii Autorizației de Distribuție și a Certificatului BPD aparțin echipei mărite, care a stat în spatele acestui succes, echipa care a fost compusă atât din personalul cheie al Worwag Pharma Romania SRL, din colegii din Germania desemnați pentru acesta, împreună și cu echipa furnizorului de servicii logistice, Alloga Logistics România SRL. Nimic nu s-ar fi întâmplat dacă în spatele proiectului nu s-ar fi aflat această echipă, extrem de valoroasă, formată din profesioniști în domeniul farmaceutic, comercial, IT și economic.

Ca orice proiect complex și ambițios, nici acesta nu a fost scutit de provocări care, însă, cu răbdare și perseverență au fost depășite, ajungând la finalitate în ianuarie 2020, moment din care Worwag Pharma Romania SRL și-a început propriu-zis activitatea ca distribuitor de medicamente.